Primarul din Drăgușeni, care a fost arestat în urmă cu două zile, cere să fie pus în libertate

Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nchita, care a fost arestat în urmă cu două zile, cere să fie pus în libertate. El a contestat la Curtea de Apel Suceava decizia luată de Tribunalul Botoșani, la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anchetatorii DNA au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar, care era luată în cazul lui Nechita, cu cea de arest preventiv după ce primarul ar fi luat legătura cu niște angajați din Primărie, deși avea o interdicție de a face acest lucru.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus, pe 26 iunie 2025, punerea în mişcare a acţiunii penale şi şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, faţă de Eugen Nechita, primarul comunei Drăguşeni,  pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitate de primar, Eugen Nechita ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăţilor aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *