O femeie din judeţul Neamţ, dată dispărută în urmă cu 17 ani de către familie, a fost găsită de către poliţiştii de frontieră din Timişoara. Potrivit polițiștilor, femeia dispăruse în anul 2009, pe când fiica ei avea doar 14 ani. De atunci, poliţiştii au derulat verificări în toată ţara, precum şi în mai multe state din Uniunea Europeană.
Femeia a fost depistată în data de 9 decembrie. Ancheta a stabilit că ea se stabilise în Italia, după plecarea din localitatea de domiciliu, şi prima dată când a intrat în ţară a apărut în aplicaţiile Poliţiei ca persoană urmărită.
”Revederea dintre mamă şi fiică, la mai bine de un deceniu şi jumătate distanţă, rămâne una dintre cele mai emoţionante poveşti ale acestui sfârşit de an – o adevărată minune de Crăciun, posibilă datorită muncii neîntrerupte a poliţiştilor şi speranţei care nu a fost pierdută nicio clipă”, au mai transmis poliţiştii.






























