Primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita, a încălcat controlul judiciar impus de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar acest fapt a atras înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Nechita ar fi luat legătura cu mai mulţi angajaţi ai Primăriei din Drăguşeni, martori în dosar, deşi avea interdicţia de a comunica cu aceştia.
„Nu respectat măsurile impuse, printre acestea fiind și interdicția de a lua legătura cu anumite persoane”, susţin surse judiciare.
Procurorii DNA au solicitat instanței înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, iar Tribunalul Botoșani a admis această cerere.
Mandatul de arestare este valabil pentru 30 de zile, începând cu data de 11 decembrie.
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de Direcţiei Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi, în consecinţă: În baza art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Nechita Eugen prin ordonanţa procurorului din 26.06.2025, emisă în dosarul nr. 17/16/P/2025 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art. 230, art. 231 alin. 1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus, pe 26 iunie 2025, punerea în mişcare a acţiunii penale şi şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, faţă de Eugen Nechita, primarul comunei Drăguşeni, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitate de primar, Eugen Nechita ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăţilor aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.






























