Un bărbat a primit o amendă destul de grea chiar înainte de sărbători. Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, o autoutilitară condusă de un bărbat, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta transporta cantitatea de aproximativ 2 metri cubi de material lemnos fără a deține deține documentele legale de însoțire a materialului lemnos.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar întreaga cantitate de material lemnos, a fost supusă confiscării.































