Un bărbat din municipiul Botoșani este anchetat pentru evadare, fiind arestat preventiv. La data de 9 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile față de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
„În fapt, la data de 4 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au efectuat un control la locuința unui bărbat, de 47 ani, din municipiul Botoșani, care se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu. În urma controlului efectuat, s-a constatat că bărbatul ar fi părăsit locuința fără permisiunea instanței de judecată, încălcându-și astfel obligațiile ce îi revin pe durata executării măsurii preventive. Acesta a fost depistat de către polițiști, la locuința din municipiul Suceava, ulterior fiind plasat din nou la domiciliul din municipiul Botoșani unde locuiește fără forme legale”, precizează oamenii legii.
A fost informată instanța de judecată din cadrul Judecătoriei Suceava, care la data de 9 decembrie 2025, a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.































