Moș Crăciun va veni, luni, la Primăria Municipiului Dorohoi, acolo unde va avea loc activitatea festivă „Zâmbește cu Moş Crăciun”, organizată în cadrul Campaniei „Vine Moş Crăciun”. Acest eveniment, dedicat copiilor din Dorohoi, își propune să aducă lumină, bucurie și speranță în spiritul tradițiilor de Crăciun.
Cadourile pentru sutele de copii așteptate la eveniment vor fi asigurate în baza unei donații făcute de firma de construcții Bahm Construcții Civile și Industriale SRL Botoșani, administrată de omul de afaceri Constantin Bălăucă.
„Generozitatea și sprijinul sponsor vor contribui în mod semnificativ la crearea unei atmosfere calde și binefăcătoare pentru cei mici, oferindu-le momente de neuitat alături de Moş Crăciun”, susțin organizatorii.
Activitatea va avea loc în data de 15 decembrie 2025, începând cu ora 08:00, la sediul Primăriei Municipiului Dorohoi, str. Grigore Ghica nr. 34.





























