Formații din șapte județe ale țării, la Festivalul de Datini și Obiceiuri din Botoșani. Vezi traseul paradei!

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează duminică, 21 decembrie 2025, la ediția a L-a, aniversară, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, desfășurată în Centrul Vechi al Botoșaniului.

Evenimentul va debuta la ora 10:30 cu dansul căiuților susținut de formațiile participante din județul Botoșani, urmat, la ora 11:00, de Parada formațiilor pe traseul: Centrul Istoric – Str. 1 Decembrie 1918 – Calea Națională – Direcția Muncii – Str. Cuza Vodă – Str. Nicolae Iorga – Podul de Piatră – Calea Națională – Str. 1 Decembrie 1918.

De la ora 12:00, pe scena festivalului vor evolua formații din următoarele localități ale județului Botoșani: Avrămeni, Broscăuți, Bucecea, Corlăteni, Corni, Coșula, Curtești, Dobârceni, Durnești, Gorbănești, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Manoleasa, Negreni, Oneaga, Pomârla, Sarafinești, Săveni, Știubieni, Suharău, Sulița, Todireni, Tudora, Vârfu Câmpului, Vorona. Ediția aniversară este întregită de participarea formațiilor invitate din județele: Bacău (Comănești), Iași (Ceplenița), Neamț (Boțești, Girov), Suceava (Dolheștii Mici), Vaslui (Deleni) și Vrancea (Păunești).

Ediția a L-a marchează o etapă importantă în istoria festivalului, reafirmând rolul său în promovarea și conservarea tradițiilor de iarnă ale comunităților românești.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *