Un bărbat din Botoșani a fost la un pas de a face pușcărie pentru o mită dată unui polițist. Botoșăneanul a fost condamnat, în luna mai a acestui an, de Tribunalul Botoșani, la doi ani de închisoare cu executare pentru dare de mită.
El a contestat soluția instanței botoșănene și norocul său a fost că magistrații de la Curtea de Apel Suceava au fost un pic mai blânzi. Aceștia au dispus, joi, ca pedeapsa de doi ani de închisoare să fie suspendată sub supraveghere.
Pe 17 iunie 2023, după ce a fost oprit, în jurul orei 23.22, de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Iașului din municipiul Botoșani cu o viteză mai mare decât limita maxim admisă, bărbatul s-a deplasat la autospeciala de poliție și a înmânat unuia dintre polițiști o hârtie în care se aflau două bancnote de 50 de euro și două bancnote de 100 de lei, sumă oferită cu titlu de mită, pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau.





























