Valeriu Iftime (65 de ani), patronul celor de la FC Botoșani și președintele CJ Botoșani din partea PNL, a vorbit despre momentul intrării sale în politică, în 2023. El e de părere că o persoană nu poate face politică dacă nu e bogată, salariile fiind foarte mici.
„S-a întâmplat acum vreo doi ani să mă văd chiar cu domnul Bolojan și să-mi propună să vin la liberali (n.r PNL), pentru că Botoșani era pe ultimul loc la nivel de scor politic. Așa am intrat. Prima dată crezi că vrei să faci ceva pentru lumea ta, pentru oamenii tăi, ți se pare că e simplu. Numai că, la fel ca orice altă meserie, și asta trebuie învățată. Și eu acum sunt cam în clasa 8-a la politică. Am de făcut liceul, bacalaureatul și multe altele ca să fiu la fel de stăpân, desigur pe mine, prin metode și prin lucrurile astea care țin de managementul în politică”, spune Iftime, potrivit golazo.
El a precizat că un om nu ar trebui să facă politică dacă nu e bogat.
„Cred că sunt mai multe reguli clare în fotbal. În politică sunt foarte multe chestiuni care țin de oameni. (…) Pentru că acolo sunt interese, fiecare joacă pe interesul lui… Eu cred că un om nu ar trebui să facă politică dacă nu e bogat”, a spus, pentru sursa citată, Iftime.
El a explicat și de ce face o astfel de afirmație:
„Pentru că nu poate trăi din politică cu banii ăștia. Un primar are 6.000 de lei, 7.000 de lei salariu. Scuze, te faci primar pentru asta, să faci tot felul de lucruri care care țin de bunăstarea comunității tale? Un președinte de Consiliu Județean are 17.000 de lei. Credeți că acesta e un salariu care să… dacă trăiești din asta și faci asta toată viața ta? După aceea devii vulnerabil, cred. Vulnerabil cu tot felul de intervenții, cu tot felul de oameni care îți propun tot felul de prostii. La mine nu vin că n-au cum să vină să-mi spună ceva, dar se aud multe din istoria asta. Și eu zic că trebuie să ai o libertate (n.r. financiară) de a putea lucra pentru alții. În principiu, tu muncești pentru tine, să-ți fie bine ție, familiei tale. Când lucrurile astea sunt cumva asigurate, începi cât de cât detașat să gândești pentru alții. Asta nu o poți face decât dacă ai o stare materială bună. (…) Iar intratul în politică, repet, e un fel de responsabilitate a ta față de alții, dar asta cred cu desăvârșire că se poate face numai dacă tu ești asigurat. Tu și familia ta e asigurată. Și eu cu familia mea sunt asigurat”.






























Cand ai avion privat, normal ca 17 mii (care sunt 20mii in realitate) ti se par putini….Altiii traiesc linistit si fac si un concediu pe an frumos cu circa 5000 lei…. si vine nea Becali de Botosani sa ne scuipe in freza ca 17 mii nu ai cum trai ca presedinte de CJ… Dar ce mananca un Presedinte de CJ??? Cu ce trebuie sa mearga un Presedinte de CJ??? (Amaroacele cele noi sunt pt muritorii ca Birta sau Bursuc)….
Domnia sa se alinta. Mai bine ar lua in serios functia sa si ar face lucruri importante pentru judetul care i-a dat incredere. Au mai fost Videanu la Bucuresti, Contac la noi, care au cerut sa fie votati ca sunt bogati si nu au nevoie de bani publici si ulterior au aratat contrariul.
Acest individ nu este altceva decât un bufon oportunist. A reușit să se ridice și să se îmbogățească nu prin merit personal, ci datorită asociaților și relațiilor care l-au împins în față. Iar acum, în politică, își etalează mojicia specifică, impunându-se cu grandomania tipică unui impostor. Totul la el miroase a impostură și aroganță, nu a competență sau viziune.
,,Eu cred că un om nu trebuie să facă politică dacă nu este bogat” – ne spune fericitul Iftime.
De departe este cel mai mare rezultat al gândirii sale excepționale. De ce? Pentru că, după spusele dumisale, cam peste 15 milioane de oameni din România ar trebui să fie privați de dreptul lor constituțional ( și fundamental) de a se manifesta în plan politic. Adică, doar cei bogați sunt capabili să conducă o țară, un județ, un oraș sau o comună deși, fie vorba între noi, peste 50% dintre persoanele îmbogățite peste noapte au la activul lor serioase încălcări ale legislației naționale ( a se vedea marile tunuri ale milionarilor de carton, care au devalizat proprietatea publică sau privată a statului român).
Are dreptate dl Iftime , de mii de ani de politica si conducere se ocupa bogatii . Micile exceptii ( revolte , rascoale , revolutii ) au intarit regula si mai mult . Bogatii fac politica .