Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, marți, la ieșirea din municipiul Dorohoi spre Șendriceni, în județul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat că nu erau persoane încarcerate. Conducătoarele auto, de 19 și 25 de ani, dar și un copil de 2 ani, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.































