Punctul de control de trecere a frontierei de la Rădăuţi Prut-Lipcani nu poate fi infiinţat pină cind nu se va incheia un protocol intre Romania şi Republica Moldova. Prefectul Cristian Roman a declarat, miercuri, in cadrul unei conferinţe de presă, că in urma demersurilor făcute de Instituţia Prefectului privind infiinţarea unui punct de trecere a frontierei la Rădăuţi Prut-Lipcani, s-a primit un răspuns de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră, că intre Romania şi Republica Moldova nu există la ora actuală incheiat un cadru juridic necesar deschiderii de noi puncte de frontieră. "Am informat de această situaţie pe reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe. Din punctul nostru de vedere, al autorităţilor locale, am făcut toate demersurile necesare atit de la comuna respectivă, Consiliul Judeţean şi Prefectură, iar acum aşteptăm un răspuns. Există dorinţă şi voinţă aşteptăm să se creeze acest cadru juridic intre cele două state pentru deschiderea acestui punct de frontieră. Mă gindesc că nu o să fie probleme, mai ales că de partea cealaltă se construieşte vama, lucrarea este deosebită, este un proiect europeană. Este posibil să mai dureze un pic pină la infiinţarea acestuia", a mai spus prefectul. Cristian Roman a declarat că această problemă ţine de competenţa miniştrilor de externe ale celor două ţări pentru a fi soluţionată. "Lucrarea de infrastructură pe partea noastră s-a terminat. Problema este la moldoveni", a mai spus reprezentantul Guvernului in teritoriu
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Medic condamnat după un accident mortal
14 martie 2026... - Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Balul Inimilor Deschise, la Botoșani! Evenimentul caritabil va ajuta la construirea Centrului „Sfânta Filofteia”
14 martie 2026... - Alexandru, tânărul polițist din Botoșani, care a murit astăzi, plâns de o întreagă comunitate. Vezi când va fi înmormântarea!
14 martie 2026... - VIDEO Incendiu de vegetație într-o localitate din Botoșani. O cabană, amenințată de foc
14 martie 2026... - FOTO Necaz pentru o familie din județul Botoșani! Casa i-a fost mistuită de flăcări
14 martie 2026... - FOTO & VIDEO Versantul de la Pacea luat cu asalt, astăzi, de tinerii amatori de sport
14 martie 2026... - Ateliere de încondeiat ouă organizate în județul Botoșani. Vezi când!
14 martie 2026...ddd

- Un ultim omagiu pentru Alexandru, tânărul polițist din Botoșani mort după ce a fost accidentat în timpul serviciului. Vezi unde a fost depus!
14 martie 2026... - Elicopterul SMURD chemat de urgență, astăzi, la Botoșani. Un bărbat se zbate între viață și moarte
14 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


