A început petrecerea de Sfântul Andrei mai devreme, iar după ce s-a cinstit bine, a urcat la volan. Polițiștii l-au scos la timp din trafic

A început petrecerea de Sfântul Andrei cu o zi mai devreme, iar după ce s-a cinstit bine, a urcat la volan. Polițiștii l-au scos la timp din trafic.

La data de 29 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, în comuna Coțușca, un autoturism condus de către un bărbat, de 55 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *