O tânără dintr-un sat din județul Botoșani, pasiunată de frumos și tradiții, realizează cu mâinile sale adevărate comori. O pasiune autentică și o moștenire culturală transmise nu prin cursuri formale, ci prin observație, dedicare și o dragoste profundă pentru arta populară, s-au transformat într-un mod de viață.
Raluca Andronache, din comuna Vorona, ar putea vorbi ore în șir despre pasiunea sa pentru lucrul manual. Știe de toate: să împletească, să țese, să coasă. Are un har al vorbirii care te face să o asculți cu mare drag.
A „furat” meserie la cinci ani
Mărturisirile sale dezvăluie parcursul atipic al unui meșter popular, a cărui legătură cu războiul de țesut și andrelele a început la o vârstă fragedă, din pură curiozitate. Fiind un copil mai bolnăvicios, Raluca petrecea mult timp în casă, departe de jocurile zgomotoase ale celorlalți copii. Această constrângere fizică a deschis ușa către o lume a culorilor, firelor și texturilor. La doar cinci ani, a început să „fure” meseria mamei sale.
„Eu, de mică, fiind mai bolnăvicioasă, nu mergeam afară cu toți copiii la sanie. Aveam cinci ani când mama lucra la acest frumos costum, cu multe culori, fustă, bluză și o vestuță. Ea, când termina rândul, lăsa andrelele așa într-o parte și se ducea să dea mâncare la animale. Eu, stând pe lângă ea, furam meseria. Eu nu am învățat meseria, am furat-o. Când venea, era modelul schimbat, ochiurile, andrelele la mijloc. Și se întreba dar chiar așa am lăsat? Și s-a pus pe pândă până m-a prins”, povestește tânăra.
De atunci, mama i-a dat propriile andrele și a lăsat-o să împletească. Prima dată, Raluca a făcut haine pentru păpuși. La vârsta de opt ani avea deja propriul pulover făcut de ea.
Mama i-a aruncat pantalonii făcuți în foc de supărare că fata nu și-a făcut temele
În clasa a IV-a, de 1 Decembrie a avut zi liberă, și mama sa a mers în oraș cu treburi. Ea a rămas acasă și s-a ocupat de lucrul manual, neglijându-și temele.
„Am avut și pantaloni și bluziță. Pantalonii i-a aruncat. Când a venit și a văzut că eu nu am făcut temele, și m-am ocupat de lucru manual, mi i-a aruncat pe foc”, a povestit tânăra.
Ulterior a învățat și cum țese mama. Tactica a fost, din nou, „hoția”. Abia aștepta să sune telefonul fix, ca mama să meargă să răspundă, iar ea să îi ocupe locul la războiul de țesut. Astăzi, Raluca stăpânește întregul proces, de la pregătirea firelor până la realizarea motivelor complexe. Pentru ea, acest meșteșug nu este o muncă, ci o stare de spirit.
„Știu să nividesc, să fac și căiuți și căprițe și tot ce e nevoie și ce îmi place. Și să cos. Nu îmi trebuie nici mâncare, numai să mă lase acolo, în legea mea”, spune Raluca.
