Tragedie! Două femei au murit în somn, intoxicate cu fum

Foto: Ziarul de Iasi

Intervenție deosebit de dificilă pentru pompierii pășcăneni, în această dimineață, în suburbia Blăgești a municipiului Pașcani, județul Iași. Un apel la 112 anunța posibilul incendiu la o locuință, iar la fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim-ajutor calificat, însumând 13 pompieri. În sprijin a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, arată ziaruldeiasi.ro.

„La data de 27 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Pașcani a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, de 35 de ani, cu privire la faptul că la imobilul vecin a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj din cadrul ISU Iași. Polițiștii prezenți la fața locului au identificat, în interiorul locuinței, din municipiul Pașcani, două femei, de 65, respectiv 71 de ani, decedate. Pe corpul acestora nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere din culpă”, a transmis IPJ Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *