Unde s-a ajuns! Un tânăr și-a luat zilele în toaleta unui tren după ce a căzut în patima „păcănelelor”

Unde s-a ajuns! Un tânăr și-a luat zilele în toaleta unui tren după ce a căzut în patima „păcănelelor”. Denis, un tânăr în vârstă de 26 de ani din suburbia Brodoc a municipiului Vaslui, a decis să își încheie socotelile cu viața, zilele trecute, într-o manieră care a șocat pe toată lumea. Acesta s-a spânzurat în  toaleta trenului cu care se întorcea de la Iași, fiind descoperit de către controlor fără suflare abia în zona Crasna. Prietenii spun că Denis căzuse puternic în patima păcănelelor, însă nimeni nu-l știe cu datorii care să nu poată fi depășite, potrivit VremeaNoua.

Vasluienii care au circulat în același tren cu Denis spun că tânărul s-a arătat preocupat de  toalete încă din momentul în care și-a luat locul în vagon. Pentru că trenul încă nu fusese pus în mișcare, iar toaletele erau încuiate, acesta l-a întrebat pe controlor dacă ele sunt funcționale, iar răspunsul a fost afirmativ. După plecarea din stația Nicolina, Denis a mers în toaleta de la capătul vagonului, de unde nu s-a mai întors la locul lui.

“Cred că era hotărât să facă ceea ce a făcut pentru că din prima l-a întrebat pe controlor de toalete. Am mers așa, cu el plecat de la locul lui, până la Vaslui. După ce trenul a pornit din Gara Vaslui, controlorul a mers la toaleta respectivă, pe care a găsit-o încuiată. Inițial a crezut că acolo s-a ascuns cineva care nu are bilet, însă după ce a forțat ușa și a spart-o, l-a găsit pe băiat fără suflare. Eram aproape de Crasna, așa că mecanicul a oprit în gara de acolo, unde am stat mai bine de o oră, până au venit echipajele medicale și cele de poliție. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el”, ne-a declarat un martor al tragicului eveniment.

Din informațiile obținute până acum, tânărul care s-a sinucis în trenul Interregio Iași- București se numește Denis Alexandru și locuia în suburbia Brodoc a municipiului Vaslui. Asupra lui nu a fost găsit niciun bilet de adio, însă cei care l-au cunoscut spun că acesta a ales să se despartă de această lume din cauza păcănelelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *