Marian, botoșăneanul rănit în accidentul de vineri dimineață, este în stare foarte gravă. Medicii fac tot posibilul pentru a-l ține în viață, dar prognosticul acestora este rezervat. Tânărul a suferit mai multe răni după ce s-a răsturnat cu un camion pe care îl conducea și a rămas prins între fiarele contorsionate. Două ore s-au chinuit pompierii să îl elibereze dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, el a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
„Pacientul prezenta un traumatism cranio-facial, un traumatism toraco-abdominal important, multiple leziuni la nivelul membrelor inferioare. Pe parcursul transportului către serviciul de urgență, acesta a instalat radioasistolă, a fost intubat orotrahial, cu ventilație mecanică, cu un masaj cardiac extern, resuscitat din punct de vedere polemic, stabilizat din punct de vedere hemodinamic. A fost adus în serviciul de urgență, unde s-au continuat investigațiile clinice și paraclinice de specialitate, cu reechilibrarea și stabilizarea pacientului. În urma investigațiilor s-a decis internarea pe secția de chirurgie, mai exact pe Terapie Intensivă a spitalului. În acest moment, prognosticul este rezervat, starea pacientului fiind gravă”, a declarat șefa UPU- SMURD, medicul Ramona Guraliuc.
Evenimentul s-a produs pe drumul judetean Botoșani- Vorona, în curba de la intersecţia cu drumul spre Mesteacăn. Un camion încărcat cu cereale a ieșit de pe drum și a distrus un gard și a rupt un stâlp din beton de energie electrică. Ulterior, mastodontul s-a răsturnat.
Șoferul, în vârstă de 27 de ani, din comuna Tudora, a rămas încarcerat. La fața locului sunt cadrele medicale, pompierii, care încearcă să îl scoată pe şofer din cabina strivită. De asemenea, la locul accidentului sunt și polițiștii, care urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.












































