Patru benzi de circulație pe drumul Botoșani- Dorohoi, la Cătămărăști Deal. Se pregătește începerea lucrării. Ce firmă a câștigat licitația! (exclusiv)

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a finalizat licitația pentru modernizarea a peste trei kilometri din drumul național DN 29 B Botoșani- Dorohoi.

Pe raza localității Cătămărăști Deal, între kilometri 3+000 și 6+200, vor fi construite patru benzi pe porțiunea cuprinsă între Fabrica de mobilă (ieșirea din municipiul Botoșani) până la intersecția cu drumul care duce la Ipotești.

Câștigătorul licitației a fost desemnat societatea comercială Vulturi SRL, care a urmează să semneze, săptămâna viitoare, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 28 de milioane de lei (5,3 milioane de euro).

Lucrările ar putea dura maxim 24 de luni, din care șase luni proiectarea și 18 luni execuția.

Drumul va avea o lungime de 3.620 metri, va dispune de bandă mediană, care va despărți sensurile de mers, și va avea două sensuri giratorii (la intersecția cu drumul spre Ipotești și la intrarea în zona fostului Gostat) și opt semafoare.

În proiect este prevăzută și amenajarea de trotuare și rigole carosabile, pe o lungime de 4.000 metri.

Vor fi amenajate, de asemenea, 17 drumuri laterale și patru podețe transversale.

Urmareste-ne pe Google News

2 thoughts on “Patru benzi de circulație pe drumul Botoșani- Dorohoi, la Cătămărăști Deal. Se pregătește începerea lucrării. Ce firmă a câștigat licitația! (exclusiv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *