Percheziții într-un oraș din Botoșani. Cum au păcălit doi bărbați firmele de asigurări pentru a obține sume uriașe

Doi bărbați din județul Botoșani au fost reținuți în urma unor percheziții. Oamenii legii fac cercetări  într-un dosar penal privind infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciunea privind asigurările.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani, polițiștii din
cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, din orașul Ștefănești.

„Din cercetări, a reieșit faptul că persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi provocat, în mod intenționat, avarii unor autoturisme, ulterior, întocmind în fals documentele privind constatarea amiabilă, pentru a beneficia de valoarea daunelor oferite de firmele de asigurări. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională, a fost estimat la peste 150.000 de lei”, anunță Nenișcu.

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă care interesează cauză. Totodată, doi bărbați, de 38 ani , respectiv 35 de ani, au fost conduși la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *