Administratorul unei firme din Botoșani, obligat să plătească datoriile firmei

foto: playtech.ro

Administratorul unei firme din Botoșani a fost obligat să plătească datoriile firmei, după ce aceasta a intrat în faliment. Este vorba de Vasile Popa, cel care a deținut societatea comercială Bicu & Rareș Trans Compani SRL. Botoșăneanul a fost obligat de judecătorii Botoșani la plata unei sume de peste 60.000 de lei pentru „pasivul rămas neacoperit” al firmei.

Decizia a fost luată la solicitarea lichidatorului societății, Grinsolv IPURL, reprezentată de Ioan Cosmin Bălănean.

Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Dispune ca pasivul rămas neacoperit al debitoarei BICU&RARES TRANS COMPANI SRL, în valoare de 60.333 lei, să fie suportat din averea proprie a pârâtului POPA VASILE, suma urmând a avea destinaţia prevăzută de art. 171 din Legea nr. 85/2014. Dispune comunicarea prezentei către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare prin BPI, ce se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei de către grefa instanţei, azi, 18.11.2025.

Bicu & Rareș Trans Compani SRL a intrat în faliment la cererea Finanțelor Publice.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *