Un om de afaceri din Botoșani vrea să construiască două blocuri într-un cartier cu locuințe ANL

Un om de afaceri din Botoșani vrea să construiască două blocuri într-un cartier cu locuințe ANL din municipiul reședință de județ. Este vorba de Ioan Dumbrăvanu care vrea să ridice cele două imobile pe un teren de 2.033 de metri pătrați pe care îl deține pe Aleea Ludovic Daus nr. 7, cu acces din strada Constantin Dracsin.

Unul dintre blocuri va fi construit pe 425 metri pătrați și va avea o suprafață desfășurată de 1.700 metri pătrați. El va avea subsol, parter și trei etaje, cu un total de 18 apartamente.

Cel de-al doilea bloc de locuințe colective va fi construit pe 275 metri pătrați și va avea o suprafață desfășurată de 1.100 metri pătrați. Acesta va dispune de subsol și patru nivele, în care se vor afla în total 16 apartamente.

Documentația necesară în vederea obținerii autorizației de construcții a fost depusă la Primăria Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *