Un bebeluș s-a născut cât o sticlă de apă, anul acesta, la Maternitatea Botoșani. Micul luptător i-a ținut și pe medici cu sufletul la gură. Potrivit medicului neonatolog Carmen Zaboloteanu, șeful Secției de Neonatologice, cel mai mic prematur născut anul acesta a cântărit 870 grame, dar cel mai mic prematur îngrijit la nivelul Secției de Neonatologie a cântărit 460 grame la naștere și a scăzut până la 390 grame.
În anul 2025, la nivelul Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, în primele 10 luni, s-au născut 1897 copii. Dintre aceștia, 185 de copii au fost născuți prematuri, un procent de 9.7% din totalul nou-născuțiilor. Un număr de 500 de copii, din totalul de nașteri, au avut nevoie de Terapie Intensivă Neonatală.
20 de nou-născuți au necesitat ventilație mecanică pe sonda de intubație, din care 10 nou născuți prematuri.
„Pe 17 Noiembrie sărbătorim ziua mondială a Prematurității. Pentru ca prematuritatea nu este rară. Este reală. 30-40 % din nașterile premature încep spontan fără avertisment. 25-30% se întâmplă după ruperea prematură a membranelor. 30-35 % au cauze care pot fi prevenite în timpul sarcinii. Și unele nu au nici o explicație, doar se întâmplă. Fiecare reprezintă un bebeluș care luptă pentru mâine și trebuie să trăiască. Luna Noiembrie este pentru conștientizarea prematurității și identificării cauzelor prevenibile. Fiecare zi în plus petrecută de un copil în mediu natural crește speranța de viață a nou-născutului”, precizează medicul neonatolog Carmen Zaboloteanu.
Potrivit medicului, ziua de 17 noiembrie este și despre mamele de copii prematuri, firave lângă incubatoarele uriașe, sperând la un miracol. Ele își văd copilul în primele zile în acea cutie din sticlă, îmbrăcat în cabluri, și speră în fiecare zi la un miracol.
„Și lângă ele suntem noi, personalul medical. Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim, și ne rugăm, și plângem, și murim un pic lângă fiecare. Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață, iar dacă peste ani ne întâlnim cu ei pe stradă, retrăim orele și zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui, unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioară. Și câteodată nu mai putem, uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, iar a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe”, precizează medicul neontatolog.
