Caz grav înregistrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Botoșani. Un adolescent de 16 ani a fost lovit cu pumnul și a căzut cu capul de asfalt, fiind luat de ambulanță și dus direct la Iași. Incidentul s-a produs în zona restaurantului Vegas din zona centrală din municipiul Dorohoi, la finalul Balului bobocilor de la la Liceul Regina Maria.
Victima, care este elev la Colegiul Național Grigore ar fi avut niște divergențe cu un coleg de-al său, de aceeași vârstă cu el. Totul ar fi pornit de la o fată. Agresorul l-a lovit cu pumnul în stomac pe „adversar”, iar apoi cu pumnul în față. Adolescentul lovit s-a dezechilibrat și a dat cu capul de asfalt, suferind o fractură.
Robert a rămas acolo până a venit un echipaj de ambulanță, care, după ce i-a acordat primele îngrijiri la fața locului, l-a transportat direct la Clinica de neurochirurgie din Iași.
La fața locului au fost și polițiștii, care au deschis o anchetă în acest caz.
„Deocamdată cercetările sunt pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, dar, în funcție de starea victimei și numărul de zile îngrijiri medicale se poate schimba încadrarea juridică a faptei”, susține purtătorul de cuvânt al Poliției, Delia Nenișcu.





























