După aproape 170 de ani, rămășițele pământești ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), ultimul conducător al Moldovei și un mare reformator al epocii moderne, au fost aduse înapoi pe pământ românesc.
Ele au fost depuse cu onoruri la Palatul Culturii, unde publicul este invitat să își prezinte omagiile timp de 30 de zile, înainte de ceremonia de reînhumare la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, locul unde Domnitorul a fost uns în 1849.
Prin faptele sale, Grigore Alexandru Ghica a apărat libertatea, a promovat dreptatea și a deschis drumul către Unirea Principatelor. El s-a întors în inima Moldovei, ca simbol al demnității și al continuității naționale. Osemintele au fost dezgropate din localitatea Le Mée-sur-Seine din Franța.
Grigore Alexandru Ghica a fost domn al Moldovei în perioadele 1849-1853 și 1854-1856, „unul dintre nefericiții istoriei, atât în dragoste, cât și în idealurile sale politice, care l-au dus până la urmă la sinucidere”.
S-a născut la Botoșani, într-una dintre cele mai bogate familii boierești din Moldova. Mama sa, Elena Sturdza, fiica vornicului Grigoraș și a domniței Marioara Callimachi, s-a îndrăgostit, la 21 de ani, de un conte francez și s-a despărțit de soțul ei, Alecu Ghica. La divorț, copilul a fost disputat de părinți, dar a rămas în grija tatălui, care s-a ocupat cu atenție și cu mulți bani de educația lui. Totuși, nu i-a putut înlocui dragostea de mamă.
Instruit în cele mai bune școli din Europa, Grigore a devenit, după cum scriau cronicile vremii, „frumos ca mama lui”, deștept, cinstit, iubitor de carte, vorbitor a patru limbi străine și „iubitor al binelui obștesc”, dar și foarte sensibil la frumusețile feminine. Consulul prusac Kreuchely scria despre el că „se deosebea nu numai de ceilalți Ghiculești, dar și de toată boierimea țării”.
Prima soție a lui Grigore Alexandru Ghica a fost domnița Elencu Sturdza, fiica lui Ioniță Vodă Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu. S-au căsătorit când el avea 21 de ani. Elencu era descrisă ca o femeie credincioasă și bună gospodină, fără mari idealuri sau preocupări artistice. Cei doi au avut patru copii – Constantin, Ion, Alexandru și Catinca.
În 1833 au divorțat, după ce Grigore s-a îndrăgostit de Ana (Anicuța) Catargi. Copiii au rămas în grija lui. Dragostea cu Anicuța Catargi și tragedia de la Chișinău Întâlnirea dintre Grigore și Ana Catargi a avut loc când aceasta avea 22 de ani și era căsătorită cu boierul Ion Buhuș, descris drept „bogat, cinstit, bătrân și ursuz”. La 13 ani, Anicuța îi jurase credință după voia părinților ei, Iordachi Catargi și Elisabeta Rosetti, potrivit Libertatea.ro.
Frumoasă, zglobie și spirituală, Anicuța l-a cucerit definitiv pe Grigore. Dragostea lor a fost atât de mare, încât amândoi au renunțat la vechile căsnicii și s-au căsătorit în 1833. În cei șapte ani de căsnicie și iubire pasională, Anicuța a născut două fete, Aglaia și Natalia. Tragedia a venit în timpul unei călătorii peste Prut. Însărcinată, Anicuța s-a îmbolnăvit și a stat două luni bolnavă la Chișinău. A născut înainte de termen o fetiță, care a murit imediat după naștere.
La două ore după copil s-a stins și Anicuța. După ce și-a înmormântat soția și fiica, Grigore s-a întors la Iași „cu sufletul pustiit și cu gânduri de sinucidere”. Până atunci fusese ateu, dar a devenit brusc foarte credincios. A plecat la Ierusalim, a vizitat Mormântul Sfânt, a făcut danii și milostenii și a încercat „să se curețe de păcatele despre care credea că l-au dus în starea de nefericire”.
Cea de-a treia și ultima soție a sa a fost franțuzoaica Eufrosina Leroy. A cunoscut-o la Paris, în cimitirul Père-Lachaise: el vizita mormintele marilor poeți, iar ea mormântul unei rude. S-au plăcut și au început o relație. Când a devenit domn al Moldovei, Grigore a adus-o pe Eufrosina la Iași, a instalat-o într-o casă frumoasă și i-a asigurat tot confortul. Relația lor dura de zece ani și aveau deja doi copii, Grigore și Ferdinand. Cum și-a cumpărat domnia și de ce a refuzat să pună bir pe popor Pentru titlul de domn al țării, boierii plăteau către Poartă sume mari în galbeni. În cazul lui Grigore Alexandru Ghica, acela care a „tras sforile” a fost tatăl său, Alecu Ghica, bun prieten cu Reșid Pașa, un personaj influent la Istanbul.
Comisarul Înaltei Porți, Fuad Efendi, ar fi încasat 40.000 de galbeni, iar alți 60.000 au fost trimiși unor înalți demnitari de la Istanbul. Relațiile lui Alecu Ghica au făcut ca Grigore să fie preferat „pretenților cu bani mai mulți”. Alecu Ghica a murit în 1850, la 62 de ani, ca „tată de domnitor”. Imediat după urcarea pe tron, Grigore Alexandru Ghica a primit aprobare de la Poartă să pună un bir nou pentru a-și recupera banii dați pentru domnie. A refuzat, spunând că aceasta este o cheltuială personală și că nu intenționează să o pună „în spinarea poporului”, cum făcuse înainte unchiul său.
În timpul domniei, a luat mai multe măsuri importante: a redus taxele; a reorganizat jandarmeria pe baze militare; a înființat departamentul lucrărilor publice; a adoptat o lege agricolă prin care a redus numărul zilelor de muncă și a desființat dijma; a împărțit învățământul în primar, secundar și superior și a introdus limba română ca limbă de predare pentru toate treptele; a înființat o facultate de filosofie și una de drept, o școală de moșit și una de chirurgie; a înființat un ospiciu de infirmi, un institut pentru ajutorarea copiilor găsiți și a femeilor însărcinate și sărace; a coborât vama de la 12% la 5%, stimulând comerțul; a făcut numeroase lucrări publice; a dezrobit țiganii (în textul de specialitate: „țiganii boierești”); a introdus telegraful; a decretat libertatea presei.
