Un bărbat din județul Botoșani i-a luat la bătaie pe doi cumnați de-ai săi, însă pentru fapta sa va sta după gratii 30 de zile. Este vorba de un bărbat din comuna Vorona care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării și lovirii sau alte violențe.
Botoșăneanul a fost acuzat că pe 13 noiembrie, în timp ce se afla la locuința sa, împreună cu cei doi cumnați, de 63 de ani, respectiv 37 de ani, pe fondul unor neînțelegeri în familie, i-ar fi agresat pe aceștia, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Judecătoria Botoșani a dispus, vineri, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pe numele bărbatului.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosar nr. 5283/143/P/2025. Respinge, ca nefondată, cererea de luare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpatul OLARIU CONSTANTIN, prin apărător din oficiu. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 224 Cod procedură penală, art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, art. 203 alin. (3) Cod procedură penală și art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 14.11.2025 la 13.12.2025, inclusiv, a inculpatului OLARIU CONSTANTIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ”lovirea sau alte violențe”, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. (2) și alin. (2^1) lit. d) Cod penal. În temeiul art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului OLARIU CONSTANTIN. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul pentru avocatul din oficiu Ghineţ Alin rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.11.2025, ora 16:40.





























