O femeie din județul Botoșani a fost terorizată de propriul fiu. Individul a amenințat că o omoară, iar femeia a cerut ajutorul polițiștilor. Joi, 13 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din comuna Leorda, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie sub forma amenințării.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în perioada 11-13 noiembrie 2025, pe fondul unor neînțelegeri în familie și-ar fi amenințat mama cu acte de violență și cu moartea, creându-i o stare de temere.
A fost emis ordin de protecție provizorie, pentru 5 zile, fiind instituite mai multe obligații pe care bărbatul trebuie să le respecte. De asemenea, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.





























