
În localitatea Miorcani din județul Botoșani, Conacul „Ion Pillat” a renăscut printr-un amplu proiect de restaurare și transformare într-un centru de zi dedicat persoanelor vârstnice. Binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, noul așezământ îmbină grija pentru bătrâni cu păstrarea memoriei unei mari familii culturale românești, oferind spații moderne pentru activități sociale, medicale și culturale. Inaugurarea noului centru a avut loc luni, 10 noiembrie, în prezența autorităților locale și județene, precum și a numeroși oameni de cultură.
Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale, potrivit Doxologia.ro.
Prin înființarea centrului, Arhiepiscopia Iașilor și-a propus să faciliteze accesul la serviciile sociale, medicale și de recreere pentru minim 180 de persoane vârstnice aflate în dificultate din comuna Rădăuți-Prut și va avea capacitatea de a desfăşura următoarele activități:
-
Activități recreative și de integrare socială – Se vor putea desfășura activităţi practice (lucru manual, grădinărit, confecționat obiecte decor, tricotat), activităţi informative (citire presă, cărţi, reviste, urmărirea programe radio sau TV), activităţi recreative (sărbătorirea zilelor de naştere şi a altor sărbători/evenimente speciale, plimbări în aer liber etc).
-
Servicii de recuperare în scopul menținerii sau ameliorării statusului funcțional al
beneficiarului – Centrul va beneficia și de un cabinet complet de kinetoterapie, astfel încât
beneficiarii să se bucure de servicii/terapii de recuperare/reabilitare funcțională, conform recomandărilor dintr-un plan individualizat de asistență și îngrijire. Centrul realizează va realiza evidența activităților/ serviciilor efectuate sau a terapiilor de recuperare/reabilitare funcțională urmate de beneficiari.
-
Monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor şi asigurarea unor servicii medicale – În cadrul unui cabinet medical, vârstnicii vor fi monitorizați din punct de vedere al stării de sănătate, pe perioada în care se află în centru, și, după caz, vor putea primi servicii medicale de bază sau de specialitate, în funcție de situația particulară în care se află.
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sfințirea Centrului de zi pentru vârstnici „Ion Pillat” – Miorcani, luni, 10 noiembrie 2025.
Astăzi trăim un moment de mare însemnătate spirituală și culturală: sfințirea și inaugurarea Centrului de zi pentru vârstnici „Ion Pillat”, din localitatea Miorcani, județul Botoșani, care își desfășoară activitatea în acest loc cu profunde rădăcini în istoria Moldovei, a culturii românești și a sufletului creștin.
Ion N. Pillat, tatăl poetului Ion Pillat, a construit pe moșia de la Miorcani un conac, pe ruinele unor mai vechi construcții boierești, care datau din anii 1830-1833.
Conacul „Ion Pillat” de la Miorcani a fost de-a lungul vremii nu doar o reședință, ci și un spațiu al spiritului, un loc al întâlnirii dintre cultură și credință. Aici au răsunat odinioară glasurile celor care au slujit arta cuvântului și artele frumoase: Ion Pillat, poetul iubitor de sat românesc, soția sa, pictorița Maria Pillat-Brateș, precum și o întreagă pleiadă de oameni de cultură și de convingere creștină, care au văzut în acest colț de țară un altar al valorilor durabile.
Poetul Ion Pillat (1891-1945) a avut și o carieră politică, fiind ales vicepreședinte al Adunării Deputaților în anii 1934 și 1937.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în anul 1944, întreaga moșie a fost devastată de armata de ocupație sovietică.
După moartea poetului Ion Pillat, în anul 1945, conacul a rămas moștenire fiului său, Dinu Pillat (1921-1975), scriitor, critic și istoric literar, care însă nu a apucat să se bucure de moștenire. În anul 1948, regimul comunist a naționalizat imobilul și a confiscat terenurile domeniului. În anul 1959, Dinu Pillat a fost arestat, alături de un grup important de intelectuali, implicați în cunoscutul proces „Noica-Pillat”. Condamnat la 25 de ani de închisoare, a trecut prin ororile penitenciarelor Jilava și Gherla. A fost eliberat prin grațierea restului de pedeapsă, conform decretului 511/1964.
Deși s-a stins din viață la doar 54 de ani, la fel ca și tatăl său, Dinu Pillat a avut parte de o impresionantă recunoaștere postumă, nu doar ca un scriitor talentat, ci și ca un model de verticalitate spirituală și de înaltă demnitate umană.
În anul 1987, în anexele fostului conac, s-a amenajat, la cererea familiei, un mic muzeu în care se regăseau câteva din obiectele personale ale poetului, însă neglijența autorităților a dus în final la desființarea acestuia.
După decenii de uitare, de război și de neorânduială, când zidurile conacului de la Miorcani au fost aproape înghițite de ruină, lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut din nou simțită.
În anul 2002, doamna Cornelia Jeana Pillat (soția lui Dinu Pillat, trecută la Domnul în anul 2005), împreună cu fiica sa, doamna Monica Ioana Pillat, mișcate de dorința de a salva moștenirea familiei și de a o pune în slujba binelui, au donat clădirea conacului și anexele acestuia, curtea, livada, pădurea și alte terenuri, Arhiepiscopiei Iașilor, care a înființat aici Centrul Cultural-social „Ion Pillat” din Miorcani, pentru ca acest loc să nu fie doar un muzeu al amintirilor, ci un loc viu al faptelor bune.
Astăzi, prin grija Arhiepiscopiei Iașilor și cu sprijinul fondurilor europene, această lucrare se desăvârșește într-o nouă formă: Centrul de zi pentru vârstnici „Ion Pillat”, un loc al alinării, al grijii și al iubirii creștine față de cei care au purtat greul vieții.
Prin dotările sale moderne — cabinet medical, săli de terapie și recuperare, bibliotecă, spații de activități și consiliere — acest centru devine un model de îmbinare între slujirea socială și respectul față de demnitatea persoanei.
Conacul „Ion Pillat” a devenit acum o casă a filantropiei, o casă a „credinței lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), unde Biserica și comunitatea se întâlnesc în slujirea aproapelui.
Această renaștere a conacului „Ion Pillat” ne arată că zidurile nu sunt doar piatră, ci și memorie vie. Restaurarea lor nu este doar o lucrare arhitecturală, ci și o restaurare a sensului vieții, o redare a luminii unui loc care poartă amintirea poeziei, a rugăciunii și a slujirii. Desigur, nu întâmplător, aici, la marginea Prutului, pe vechea Cale a Hotinului, care era un drum al negustorilor și al istoriei, se reface astăzi un drum al sufletului, care leagă trecutul de viitor, credința de cultură, iubirea de Dumnezeu de iubirea aproapelui.
De aceea, cu recunoștință, aducem mulțumiri doamnei Monica Ioana Pillat, poetă, prozatoare și membră a Uniunii Scriitorilor, urmașă demnă a unei familii care a slujit neamul și cultura română. Prin gestul de credință și prin încrederea acordată acestui demers, domnia sa a continuat testamentul moral și spiritual al poetului Ion Pillat, care scria:
„Satul meu de peste Prut, cu biserică și cruce,
E icoană de tăcere, e răgazul care duce
Dorul omului de-acasă până-n cerul de lumină.”
Astăzi, această „icoană de tăcere” prinde din nou viață. Conacul „Ion Pillat” nu rămâne un loc al trecutului, ci devine un spațiu al speranței, unde Biserica, statul și oamenii de bunăvoință se unesc pentru a prețui bătrânețea cu demnitate și dragoste. Aici, fiecare gest de îngrijire, fiecare zâmbet oferit unui vârstnic, fiecare cuvânt rostit cu blândețe devine o lumină vie, o confirmare a poeziei lui Ion Pillat în limbajul faptelor frumoase.
Cu prilejul sfințirii Centrului de zi pentru vârstnici „Ion Pillat” din Miorcani, oferim doamnei Monica Ioana Pillat ordinul patriarhal „Maica Domnului Rugătoarea”, în semn de aleasă prețuire și binecuvântare.
De asemenea, felicităm pe toți cei care au contribuit la organizarea acestui Centru, necesar și binefăcător pentru bunicii de astăzi.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române






























