
Lichidatorul judiciar al unei firme din Botoșani a fost amendat de magistrații de la Tribunal pentru „încălcarea cu rea credinţă a obligaţiilor legale”. Este vorba de lichidatorul societății comerciale Co. Co SRL, al cărei administrator și asociat unic este medicul Gabriel Ovidiu Oprișanu.
Lichidatorul Lex Expert IPURL a primit o amendă de 1.000 de lei pe motiv că nu a depus la instanță „înscrisurile relevante” pentru termenul de luni.
Solutia pe scurt: Constată că practicianul în insolvenţă nu a depus înscrisurile relevante pentru acest termen, fiind al doilea termen pentru care nu depune nimic. Constată că nu a depus justificarea pentru lipsa raportului de activitate, toate aceste împrejurări reprezentând o încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor legale, motiv pentru care, în temeiul art. 60 al. 1 din Legea nr. 85/2014, va amenda lichidatorul judiciar cu suma de 1.000 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Va acorda termen de continuare a procedurii.
Aceasta este a doua amendă primit de Lex Expert IPURL, după ce pe 12 ianuarie 2023 a primi primit o amendă de 500 lei, pentru nedepunerea rapoartelor lunar.






























