Patru inspectori școlari și un direct de școală din Botoșani vor face parte din conducerea organizației municipale a PNL. Aceștia au fost incluși în Biroul Politic Local al organizației municipale a PNL, care a fost validată, vineri seară, de Biroul Politic Județean.
Inspectorii școlari Ana Gabriela Tanasă, care coordonează disciplinele socio-umane, Gina Florentina Zală, care se ocupă de educație permanentă și activități extrașcolare, Sebastian Mihalache, care coordonează matematica, dat și Cristian Marius Gherasim, care monitorizează programele privind accesul la educație, au fost incluși, ca membri BPL în echipa formată de noua președintă a PNL Botoșani, Ionela Aiftincă, cea care a înlocuit-o pe Sînziana Secrieru.
Alături de cei patru inspectori, în conducerea de la municipiu a PNL mai face parte, tot ca membru, și Bogdan Constantin Ciobanu care este profesor și director al Școlii din Cristești.
Un alt profesor din BPL este Mihaela Oana Rusu, profesor de limba română.





























