O doctoriţă de 66 de ani, aflată de gardă, a fost găsită fără viaţă pe holul unităţii medicale, în dimineaţa zilei de vineri. Medicul Eva Kiss, din Cluj, pediatru cu o carieră de zeci de ani, a fost descoperită în stop cardio-respirator, iar colegii au încercat minute în şir să o resusciteze, însă fără succes. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca medicii legişti să stabilească exact cauza decesului.
„În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită în stare de inconştienţă. Echipajul medical sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză”, au declarat oficialii Poliţiei Cluj.
Ca urmare, a fost dispusă realizarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului, transmite News.ro.
Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a clarifica împrejurările în care a survenit decesul.





























