O femeie condamnată de Tribunalul Botoșani la închisoare cu executare, dată în urmărire internațională

O femeie care a fost condamnată de Tribunalul Botoșani la trei ani de închisoare cu executare, a fost dată în urmărire internațională de către Inspectoratul General al Poliției Române.  Este vorba de Elena Asaftei, de 31 de ani, care a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Suceava pentru trafic de minori. Femeia este din județul Iași și a primit pedeapsa pe 31 octombrie.

Ea a fost găsită vinovată într-un dosar în care a fost acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani că, în perioada 2013-2014, ar fi racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe tinere din județul Botoșani. Elena Asaftei ar fi săvârșit faptele alături de alte cinci persoane, care și-au primit pedepsele anterior.

Gruparea infracțională se orienta către tinere minore provenite din familii cu o situaţie materială precară, care, sub promisiunea obţinerii unor sume de bani, ar fi fost determinate să întreţină raporturi sexuale cu diverşi clienţi, în județ sau în străinătate. Clienţii erau racolaţi de pe internet, prin intermediul unor site-uri de profil, iar o parte dintre victime au ajuns pe piaţa prostituţiei din Franţa şi Italia.

Gruparea a fost anihilată pe 19 martie 2014, în urma unei operaţiuni organizate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- DIICOT împreună cu poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *