Necaz pentru un localnic din Cătămărăști Deal. O casă a luat foc

O casă din localitatea Cătămărăști Deal a fost în pericol, miercuri seară, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Pompierii militari de la Detașamentul Botoșani au intervenit și au stins flăcările înainte de a produce pagube materiale însemnate.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *