Încă o firmă din Botoșani a intrat în faliment. Tribunalul s-a pronunțat miercuri

Încă o firmă din Botoșani a intrat în faliment în baza unei decizii luate, miercuri, de magistrații de la Tribunal. Este vorba de societatea comercială Clubul de cafea SRL, care a intrat în insolvență în luna ianuarie a acestui an. Administratorul judiciar desemnat de instanță, Cabinetul Individual de Insolvenţă Ioniceanu Mihaela, a cerut falimentul firmei respective, iar Tribunalul a admis solicitarea.

Firma a fost înființată în 2022 și are sediul social în municipiul Botoșani. În 2023, Clubul de cafea SRL a avut cifra de afaceri de 315.896 lei și un profit net de 5.015 lei. Ea a avut un număr mediu de trei salariați.

Solutia pe scurt:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Ioniceanu Mihaela. În temeiul art. 174 alin.1 din Legea 85/2014, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei CLUBUL DE CAFEA SRL. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 180 din Legea 85/2014, Descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 179 din Legea 85/2014, Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi notificarea tuturor creditorilor prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune plata către lichidatorul judiciar în limita sumei de 7067 lei, din care 7000 lei reprezentând onorariu, şi 67 lei reprezentând cheltuieli de procedură, plata urmând a fi efectuată din fondul prevăzut de art. 39 (4) din lege. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, la 29.10.2025.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *