Măsuri speciale pentru meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța din Cupa României. Ce anunță jandarmii!

Jandarmii anunță măsuri speciale pentru meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța din Cupa României, care va avea loc joi, de la ora 19.00, pe Stadionul Municipal din Botoșani.

Măsurile de ordine și siguranță publică la acest joc vor fi asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, care va fi sprijinit de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani și Poliției Locale Botoșani.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 17:00, iar pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, recomandăm spectatorilor să se prezinte din timp la porțile de intrare pe stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în interiorul stadionului va fi realizată prin personalul unei firme specializate de pază și protecție.

Recomandări pentru spectatori:

  • Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
  • Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
  • Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
  • Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
  • Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani aduce la cunoștința spectatorilor că siguranța tuturor participanților este prioritară, iar orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *