O bătrânică plânge de frig și de foame în casa ei goală! „Nu am ce mânca”

O bătrânică din satul Frunziș, comuna Mironeasa, trăiește singură, într-o casă veche și rece, fără lemne și fără mâncare. La 86 de ani, femeia se luptă zi de zi cu frigul și cu singurătatea. Cu ochii în lacrimi, i-a spus preotului din sat: „Părinte, nu am lemne. Părinte, nu am ce mânca”. Cuvintele ei au ajuns la inimile oamenilor, iar părintele Antonie Rafael Ungureanu a pornit o campanie pentru a o ajuta.

Potrivit bzi.ro, la marginea satului Frunziș, din comuna Mironeasa, trăiește bunica Elena, o femeie de 86 de ani, care a muncit o viață întreagă, dar astăzi își petrece zilele singură, într-o casă mică și veche. În casa bunicii Elena nu mai e lemn pentru foc, iar în cămara pe care o are rafturile sunt goale. Femeia nu mai are pe nimeni, nici copii, nici rude. Doar icoanele de pe perete și rugăciunea de seară îi țin de urât.

Povestea ei a ajuns la urechile părintelui Antonie Rafael Ungureanu, preotul Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Frunziș, care a simțit că nu poate rămâne indiferent.

„A fost odinioară mamă, soție și bunică iubită, dar timpul i-a luat, rând pe rând, pe toți cei dragi. Astăzi, Elena nu mai are pe nimeni, doar amintirile, icoanele de pe perete și rugăciunea de seară, care îi aduc liniște și putere. Iarna se apropie, iar soba din odaie așteaptă lemne care nu mai sunt. În cămară, rafturile sunt aproape goale, iar frigul se simte tot mai tare”, a povestit preotul Antonie Rafael Ungureanu.

Preotul Antonie Rafael Ungureanu a lansat un apel umanitar, prin care îi roagă pe cei care pot să ajute. În doar câteva zile, campania a prins viață.

„Cu inimile deschise, oamenii au început să adune lemne pentru iarnă, alimente, articole de igienă și tot ce are nevoie bunica Elena. Fiecare contribuție, oricât de mică, aduce o rază de lumină în viața acestei femei, care a dăruit mereu dragoste și credință, iar acum are nevoie de sprijinul nostru. Pentru bunica Elena, fiecare gest contează: o pungă de făină, o sticlă de ulei, o pătură caldă sau un simplu zâmbet la poartă”, spune preotul Antonie Rafael Ungureanu.

Primii 40 de metri cubi de lemne urmează să ajungă miercuri la Frunziș, pentru a asigura căldura pentru bunica Elena. Costul total al lemnului și al transportului se ridică la 20.000 de lei.

Toți cei care doresc să ajute o pot face prin conturile parohiei: PAROHIA SF. ARHIDIACON ȘTEFAN – FRUNZIȘ, MIRONEASA; IBAN: RO48CECEIS0130RON1062430, CEC Bank; sau prin Revolut și BT Pay, la numărul: 0746 908 717 (Pr. Ungureanu Antonie Rafael).

One thought on “O bătrânică plânge de frig și de foame în casa ei goală! „Nu am ce mânca”

  1. 🐷problem 1
    aloooooooo, …..40 m³ de lemne pt o fumeie cu o mică căsuță?
    Sau „este” lemne și pentru casa popei, amantei + casa primarului din sat.
    🐷problem 2
    Iar banii donați babei să treacă prin contul popei( parohiei)?!?
    asta-i nu-i lucru curat🤤

    ⛔ Cât vor costa lemnele pentru încălzire? Cum calculăm câte lemne sunt necesare pentru iarnă?

    De exemplu, într-o casă de 60 de metri pătrați, unde încălzirea se face doar cu sobe pe lemne, în condiții de iarnă severă, pot fi necesari între 8 și 10 metri cubi de lemne pentru întregul sezon de încălzire.

    Intrebare? La ce-i trebuie 40 m³ de lemne( asta intr-o primă fază, mai urmează alți m³)…?!? Le vinde ? …sau le dă la popă că are casă mare și rece ce trebuie încălzită „ghinii di tăt „?😋

    p.s: un popă are salar de 10.000 lei NET/ lună + alte venituri( cutia milei, lumanare la 5 lei/ buc, botezuri,cununii, patastase,etc…banii vin și de acolo)…așa că poate să mai contribuie și ” șfințzia ” la aceste cazuri sociale.
    p.s: peste 40m³ de lemn …e prea mult pentru o casă mică de la țzară.🙃

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *