Doi frați din Botoșani au fost admiși la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. David și Daniel, gemenii plutonierului adjutant Andrei Olaru, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost admiși anul acesta la Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, după parcurgerea riguroasă a testării psihologice, interviului, probei sportive, examinării medicale și examenului scris, etape eliminatorii organizate la instituția militară de învățământ liceal.
Rezultatele foarte bune obținute la Evaluarea Națională și mediile mari cu care au încheiat ciclul gimnazial, au definitivat accesul lor la liceul militar de renume național din județul Suceava.
,,Felicitări, dragii noștri copii! Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă, multă muncă, seriozitate și dorință, ați reușit să deveniți liceeni militari. Pe lângă cunoștințele dobândite, veți pune în bagaje și cei 7 ani de acasă, credința, bunătatea, bunul-simț, respectul, loialitatea, responsabilitatea și hărnicia. Le-am sădit în sufletul vostru cu atâta dragoste! Suntem mândri de voi! Mulțumim din inimă profesorilor pe care i-ați avut și v-au ajutat să creșteți frumoși și înțelepți! V-ați grăbit să creșteți mari, luptătorii noștri! Din micuții prematuri și copilașii năzdrăvani, ați devenit adevărați bărbați! Ați știut să fiți elevi responsabili, să vă implicați și în activități extrașcolare, să acordați importanță învățăturii, dar și să vă trăiți cu maximă intensitate copilăria, acea copilărie adevărată pe care am avut-o și noi, să fiți de mare ajutor în treburile casei, la grădină, în creșterea surioarei voastre! Sunteți copii fericiți, oameni respectuoși, elevi silitori! Să fiți în continuare buni, drepți, corecți, sinceri! Mult succes în noua etapă a vieții!”, este mesajul mamei lor, Luminița.






























