FOTO Ziua Armatei marcată, astăzi, la Botoșani. Ceremonial militar și religios și depuneri de coroane

Armata Română a fost sărbătorită, sâmbătă, de autorități, cadre militare și simpli botoșăneni.  Evenimentul militar și religios a debutat la Botoșani cu o depunere de coroane la Monumentul „Gl. Gheorghe Avramescu”, general botoșănean onorat pentru decizia de a elibera ultimul petic de pământ românesc (orașul Carei) de sub ocupația străină.

O coroană a fost depusă și la Monumentul „Col. Victor Tomoroveanu”, din Parcul Primăriei, militar român decorat cu „Steaua României” pentru apărarea trecătorilor Carpaților de la Măgura Cașinului, în anul 1917, în prima conflagrație mondială.
Ceremonia a continuat la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial, cu salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat, un scurt serviciu religios și alocuțiuni ale oficialilor referitoare la însemnătatea Zilei Armatei României.
Evenimentul a inclus și depunerea de coroane și jerbe de flori în acordurile „Imnului Eroilor” și s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, în aplauzele audienței.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, Primăria Municipiului Botoșani a dispus amenajarea și întreținerea spațiilor unde a avut loc ceremonialul iar Poliția Locală a eliberat autovehiculele parcate în zona Monumentului Eroilor precum și pe străzile adiacente monumentelor „Gl. Gheorghe Avramescu” și „Col. Victor Tomoroveanu”.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *