În sport, se spune că echipele cele mai valoroase nu sunt neapărat cele care câștigă mereu, ci acelea în care legăturile dintre jucători contează mai mult decât scorul final. O astfel de poveste a început acum 40 de ani, pe parchetul unei săli de sport în care câteva fete din Botoșani au avut rolul principal.
Camelia, Paraschiva, Gabi, Măriuța, Irina-Doina, Mihaela,
Geta, Doina, Carmen, Nuța, Angelica, Cecilia, Pansela, Ana,
Mihaela și Lorica au fost handbaliste la CS Voința Botoșani. Pasiunea pentru sport a dat naștere unei prietenii de neclintit, care dăinuie de patru decenii.
În anii ’80, sub sigla clubului botoșănean, aceste tinere și-au dedicat adolescența antrenamentelor istovitoare, chiuiturilor de bucurie de după victorii și lacrimilor de după înfrângeri. Disciplina, spiritul de sacrifiu, solidaritatea le-a unit atât de mult încât au devenit o familie. Fiecare meci era o lecție despre cum să te ridici după o cădere, cum să te bazezi pe celălalt și cum să lupți ca un întreg. Au dobândit principii care le-au ajutat enorm în viață.
„Stăteam și jucam cărți, găteam împreună, ne relaxam. Făceam o zarvă pentru că vorbeam tare, rândeam, exact ca acum”, mărturisesc fostele handbaliste.
Anii au trecut, iar soarta le-a purtat pe drumuri diferite. Sălile de sport și mingile de handbal au fost înlocuite cu noi provocări profesionale și personale, dar esența acelei echipe a rămas intactă.
„Disciplina, respectul reciproc pe care le-am dobândit în sport ne-au ajutat enorm în carierele pe care le-am ales fiecare și pentru asta multumim enorm antrenorilor noștri”, ne-a spus Camelia.
Astăzi, fetele de la Voința Botoșani formează o rețea de profesii admirabile, o dovadă a faptului că forța caracterului formată în sport poate fi transpusă în orice domeniu. Unele au devenit profesori dedicați, care insuflă elevilor aceleași valori de echipă și perseverență, altele veghează la respectarea legii, dintre ele s-au ales și psihologi, vânzători, economiști, funcționari publici, artiști, dar toate și-au făcut un rost în viață.
„Noi ne-am certat, dar am rezolvat între noi. La noi nu a existat bârfă, era o regulă, rezolvam totul între noi. Avem glumele noastre, dar ne respectăm reciproc și în ciuda faptului că fiecare dintre noi am avut greutăți”, ne-a spus Camelia, stabilită acum în Italia, ale cărei opere de artă sunt expuse peste tot în lume.
De mai multe ori pe an fostele colege de echipă se reunesc și deapănă amintiri. Râd la fel de zgomotos ca atunci când sărbătoreau un gol decisiv și se susțin la fel de puternic cum o făceau pe teren. Se tachinează reciproc, se susțin când este cazul și li se citește fericirea pe față atunci când povestesc de ale lor. Unele dintre ele au plecat în lumea celor drepți, dar sunt mereu pomenite la întâlnirile colegelor rămase, iar amintirile cu ele au rămas la fel de vii.
„De la colegialitatea pe terenul de sport de prin anii 1978 la prietenia de-o viață e doar un pas, dar unul făcut cu sinceritate, respect și bucurie. Pe teren, în meciurile de handbal, victorii și înfrângeri, am învățat să ne cunoaștem așa cum suntem cu adevărat — ambițioase, curajoase, vulnerabile, dar loiale.
Am început ca o simplă colaborare între coechipiere și totul s-a transformat treptat într-o legătură profundă. Împărțirea efortului, sprijinul în momentele grele și bucuria reușitelor comune clădesc o prietenie care nu s-a oprit o dată cu fluierul final al meciului. Ani mai târziu, deși cu oameni lipsă, plecați în lumea de dincolo, Marta P.- căpitanul echipei , Maria G., prietenia rămâne o amintire vie a zilelor pline de energie și entuziasm, o dovadă că adevăratele legături se nasc adesea din lucrurile simple, dar trăite cu inimă curată. O prietenie de-o viață — rară, sinceră, adevărată. Ținem aproape conștiente fiind că, pe zi ce trece, suntem tot mai aproape de apusul timpului și răsăritul veșniciei”, ne-a spus Pansela.
În anii 80, echipa de handbal a CS Voința Botoșani făcea parte din rețeaua de cluburi sportive sindicale din perioada comunistă, care activau în seria B. Nu a câștigat poate toate trofeele, dar a câștigat ceva mult mai valoros: o prietenie care, după 40 de ani, continuă și poate fi un exemplu pentru generațiile de astăzi.
