Două autoturisme în care se aflau cinci persoane au fost implicate, luni seara, într-un accident grav produs pe centura ocolitoare a municipiului Beiuș, la intersecția cu drumul județean 764F. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin comisar-șef Alina Fărcuța, evenimentul rutier a fost semnalat prin 112 în jurul orei 19.40, arată ebihoreanul.ro.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme”, au precizat reprezentanții IPJ Bihor.
Pompierii au descarcerat două persoane rămase captive într-una dintre mașini, iar echipajele medicale și paramedicale au efectuat manevre de resuscitare în cazul acestora.
Manevrele au fost însă fără succes.
„Din nefericire a fost declarat decesul în cazul celor două persoane”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, de la ISU Crișana.
Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate medical. „Una va fi transportată la spital. Celalalte două refuză transportul la spital”, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.
Poliția Bihor a transmis că victimele care și-au pierdut viața în accident sunt „un bărbat de 85 de ani, care conducea unul dintre autovehiculele implicate și despre o femeie de 81 de ani, pasageră în același vehicul, ambii din municipiul Beiuș, județul Bihor”, arată sursa citată.






























