Elevii de la două colegii din Botoșani pot câștiga mii de euro prin participarea la Ora de Banometrie. Cum se fac înscrierile

Elevii de clasa a X-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „A.T. Laurian” pot câștiga mii de euro prin participarea la concursul din cadrul programului Ora de Banometrie, care este acum la cea de-a doua ediție națională.

Elevii trebuie să se înscrie la concurs până pe 10 noiembrie. Echipa câștigătoare a locului 1 primește câte 1200 de euro pentru fiecare elev participant. Echipa câștigătoare a locului 2 primește câte 750 de euro pentru fiecare elev participant, respectiv echipa de pe locul 3 câte 500 euro/elev (premiile se acorda în lei, la cursul de schimb publicat în regulament, plătit direct elevilor).

Premiile sunt cu aproape 50% mai mari decât la prima ediție națională, din luna mai, când 15 elevi de la trei licee din România au câștigat în total 8.500 de euro la concursul de idei de business din cadrul programului Ora de Banometrie, inițiat de ING Bank România și organizat cu sprijinul Federației Naționale a Părinților FNaP ProEdu.

Ediția a doua națională, în plină desfășurare, vizează peste 11.000 de elevi din peste 300 de clase, din 26 de licee din București și alte 20 de orașe din toată țara. Timp de trei săptămâni, zeci de angajați ING Bank România vor preda, ca voluntari, ore de educație financiară în licee din Pitești, Târgoviște, Călărași, Mangalia, Curtea de Argeș, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Caracal, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Suceava, Botoșani, Piatra-Neamț și București.

Cursul include o oră de predare susținută de un instructor financiar (specialist voluntar, cu experiență și pregătire de formator). Fiecare elev participant va primi o broșură cu noțiuni financiare de bază, pentru a ajuta la consolidarea cunoștințelor dobândite pe parcursul cursului.

Concursul din cadrul programului Ora de Banometrie este un test al cunoștințelor financiare ale elevilor de clasa a zecea, pe de o parte, iar pe de altă parte, o explorare a imaginației și capacității de organizare și lucru în echipă a adolescenților, în crearea unui proiect de business.

”Educația financiară nu este doar o disciplină a cifrelor, ci și una a discernământului. Formarea copiilor în spiritul responsabilității financiare înseamnă a le oferi instrumentele prin care pot înțelege lumea economică și propriile alegeri. Într-o societate în care totul se mișcă rapid, capacitatea de a gestiona corect banii devine esențială și înseamnă libertatea de a lua decizii asumate. Iar această libertate se învață cel mai bine din școală. Pentru ASF, educația financiară a tinerilor înseamnă consolidarea stabilității viitoare a pieței. Un cetățean informat financiar este un cetățean mai protejat, mai responsabil și mai implicat. Înțelegerea valorii economisirii, a asigurării și a investiției nu formează doar comportamente corecte, ci fundamentează încrederea într-un sistem financiar care funcționează în beneficiul tuturor”, a declarat Alexandru Petrescu, Președinte ASF.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *