Mai multe instituții din Botoșani, care nu au acces pentru persoanele cu dizabilități, au fost verificate de inspectorii sociali ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Botoşani. Problemele persistă de ani de zile, dar acum s-au făcut noi controale care s-au soldat cu… mustrări.
Practic, reprezentanții acestor instituții au primit avertismente. Este vorba de instituții de interes public și privat, un număr de două instituții de spectacole și concerte, trei hoteluri, două biblioteci publice și o unitate spitalicească cu paturi.
Inspectorii sociali au verificat modul în care autoritățile publice, instituțiile, persoanele juridice de drept public și privat asigură respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități la un mediu accesibilizat.
„Pe parcursul misiunilor de inspecție au fost identificate o serie de deficiențe, printre care: nerespectarea prevederilor legale cu privire la accesibilizare: lipsa rampelor de acces sau neconformitatea acestora, grupuri sanitare neadaptate persoanelor cu dizabilități; nesemnalizarea corespunzătoare a locurilor de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități; nesemnalizare acces adaptat în clădire/birouri cu simboluri și marcaje internaționale”, precizează reprezentanții AJPIS.
În urma acestor controale, au fost dispuse 45 de măsuri de remediere și aplicate trei sancțiuni contravenționale, dar sub formă de avertismente.





























