VIDEO Cum s-a produs accidentul de aseară de pe strada Pacea, la intersecţia cu Manoleşti Deal

Accident care a avut loc joi seară pe strada Pacea din municipiul Botoşani, la intersecţia cu Manoleşti Deal, a fost produs din cauza unei neacordări de prioritate. Vinovat de producerea sa este un bărbat de 28 de ani, care conducea un autoturism Smart, în care se mai aflau soţia sa de 26 de ani şi un copil de şase ani.

Smart-ul circula pe Manoleşti Deal, dinspre Mecanex, iar la intersecţia cu strada Pacea, nu a acordat prioritate, intrând în coliziune cu un BMW seria 3, în care se aflau patru tineri cu vârste între 24 şi 26 de ani.

În urma impactului, BMW-ul a rupt poarta unui garaj dintr-o curte, „parcând” în interiorul acestuia.

Femeia de 26 de ani din Smart şi copilul acesteia au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Ştirea iniţială

Un accident rutier a avut loc, joi seară, pe strada Pacea din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.

Două persoane, o femeie de 26 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 6 ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *