Tragedie produsă, duminică, într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat din orașul Ștefănești a murit în timp ce se afla în vizită la niște cunoștințe din aceeași localitate. Botoșăneanul, în vârstă de 69 de ani, a acuzat niște dureri și apoi și a căzut inconștient.
Gazdele au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns și un echipaj medical care însă nu a putut decât să constate decesul. Cadavrul bărbatului a fost ridicat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au deschis și ei o anchetă în acest caz.






























