Fostul consilier local și județean, medicul ortoped Radu Malancea, care a deținut și funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati, dar și cea de medic șef secție Ortopedie, a fost confirmat, în baza unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, drept fost colaborator al Securității din regimul comunist.
Malancea a fost verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), din oficiu, după ce a obținut calitatea de consilier județean in cadrul Consiliului Judeţean Botoşani.
În urma acestei verificări, CNSAS a stabilit că medicul botoșănean ar fi colaborat cu Securitatea din regimul comunist. Pentru constatarea acestei calități, CNSAS a deschis o acțiune în instanță, iar Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Radu Malancea de colaborator al Securității. Botoșăneanul a contestat la Curtea Supremă sentința Curții de Apel București, iar magistrații instanței supreme au respins contestația, confirmând calitatea pe care a avut-o Malancea.
Un angajat al CNSAS vorbește despre cazul Malancea
Răzvan Popa, care lucrează la CNSAS, a postat, recent, pe rețele sociale cazul medicului Radu Malancea. El face asocierea dintre demisiile pe care Malancea și l-a dat din funcțiile publice la scurt timp după ce CNSAS a făcut primele demersuri pentru a constata calitatea lui de fost colaborator al Securității.
„Medic ortoped, şef de secţie, apoi manager al Spitalului Judeţean Botoşani. Apărut ca soluţie salvatoare la managementul defectuos de la debutul pandemiei de COVID-19, doctorul Malancea a preluat conducerea spitalului în aprilie 2020.
Cum, probabil, provocările manageriale nu au fost pe măsura competenţelor, a cochetat – în scurt timp – cu politica. Astfel, în toamna anului 2020 îl regăsim pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean Botoşani. Ales consilier judeţean, în noiembrie renunţă la conducerea spitalului, dedicându-se carierei politice.
Viitor politic luminos părea că se aşează în faţa doctorului Malancea, până când, la 19 mai 2023, demisionează brusc din partid și din consiliul judeţean, cu următoarea declaraţie: „Mă retrag. Am o vârstă şi vreau să îi las pe cei tineri să se afirme. Vreau să mă dedic mai mult profesiei.” WOW! Serios? Curios! Aţi mai auzit aşa ceva?
Întâmplător sau nu, cu o lună înaintea demisiei lui Radu Malancea, la 13 aprilie 2023, după finalizarea verificărilor desfășurate de echipa de Investigatori în Arhivele Securității, CNSAS introdusese pe numele său, la Curtea de Apel Bucureşti, o acţiune în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii. După fond şi recurs, ICCJ a stabilit definitiv, la 27 mai 2025, că Radu Malancea a fost colaborator al Securităţii comuniste”, a scris Răzvan Popa






























