Școli din județul Botoșani, verificate de Inspectoratul Școlar. Unde vor avea loc inspecțiile

În anul școlar 2025- 2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a programat inspecții generale în șase unități de învățământ. Este vorba despre  Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești, Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca și Școala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smârdan.

De asemenea, vor avea loc inspecții de revenire în opt unități de învățământ inspectate în anul școlar anterior. Aici, inspectorii vor controla: Clubul Sportiv Școlar Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit „Șotron” Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi și Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești.

Principalele repere ale acestor inspecții îl reprezintă gradul de realizare a obiectivelor privind calitatea procesului de învățământ, a curriculumului implementat pentru fiecare obiect de studiu, cu
identificarea punctelor tari, a punctelor slabe și a provocărilor privind procesul de implementare a curriculumului pentru elevi, profesori și comunitate școlară, dar și evaluarea calității procesului de învățământ și propuneri concrete de măsuri pentru creșterea calității și îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Totodată, va avea loc verificarea corectitudinii datelor introduse în SIIIR, încadrarea cu personal calificat la nivelul unităților de învățământ și a prezenței profesorilor la ore, conform orarului; identificarea exemplelor de bună practică privind inovarea în procesul de predare-învățare-evaluare, în conducerea școlii, în abordarea parteneriatelor, în special cu părinții, prin contractele educaționale, comunitatea locală, ONG-uri și diseminarea acestora; evaluarea activității particularizate a unităților de învățământ, inclusiv din perspectiva îmbunătățirii rezultatelor și a eficientizării costurilor.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *