Aproape 70 de tineri din Botoșani, selectați de angajatori, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani a organizat în data de 10 octombrie 2025 “Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”,  una dintre cele mai importante acţiuni implementate  la nivel judeţean  pentru tineri  şi agenţi economici.

Numărul total al participanților a fost de 215 persoane,iar numărul total de locuri de muncă puse la dispoziție de cei 18 agenți economici prezenți a fost de 212 , din care 7 locuri au fost destinate persoanelor cu dizabilități.

Dialogul direct dintre cerere și oferta pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea ocupării a unui număr total de 67 de tineri absolvenți, care vor participa în perioada imediat următoare la probe de lucru la sediul angajatorilor.

Totodată tinerilor li s-au prezentat oportunități și beneficii pentru a face parte din grupul țintă al proiectelor In Job+ și TinAct, proiecte dedicate lor și implementate de către AJOFM Botoșani și Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.

În cadrul evenimentului, reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului Poliției de Frontieră, Centrului Militar Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Penitenciarului Botoșani au oferit tinerilor informații utile cu privire la posibilitatea de a dezvolta o carieră în aceste domenii de activitate.

„Considerăm că obiectivul principal  al acestei acțiuni și-a atins scopul în sensul că s-a facilitat  contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați și tinerii au înțeles sprijinul și preocuparea continuă a AJOFM Botoșani pentru furnizarea serviciilor integrate, personalizate și de calitate care au ca scop integrarea socio-profesională a acestora”, spun reprezentanții AJOFM.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *