FOTO Polițist botoșănean, pe locul 1 la o competiție internațională de tir

Inspectorul de poliție botoșănean, Robert Ioan Olaru, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași – Biroul Pregătire Profesională, a participat la cea de-a treia ediție a competiției internaționale de tir „IPA Megdan 2025”, unde a obținut rezultate remarcabile.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea Strumica, în Republica Macedonia de Nord, în perioada 2–5 octombrie a.c., și a reunit 50 de participanți din 7 țări: Macedonia de Nord, Republica Moldova, Grecia, Regatul Unit, Serbia, Bulgaria și România.

Competiția a fost organizată pe 3 discipline, astfel:
– Pistol – calibrul 9x19mm (15m – țintă cu cercuri);
– Pușca de calibru mic – calibrul .22LR (50m – țintă cu cercuri);
– Trap – pușcă calibrul 12 (talere).

La finalul concursului, botoșăneanul s-a remarcat la categoria Pistol, clasându-se pe locul I. De asemenea, la categoria Pușcă de calibru mic, s-a clasat pe locul al III-lea, având un punctaj identic cu concurentul de pe locul al II-lea, departajarea făcându-se în funcție de grupajul loviturilor. La categoria Trap, s-a clasat pe locul IV.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *