Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de amenințare. La data de 5 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani , cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 4 octombrie 2025, în timp ce tânărul, de 32 de ani, se afla în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict verbal spontan, ar fi fost înarmat cu un obiect contondent și ar fi amenințat cu acte de violență, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani”, susțin polițiștii.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani pentru 24 de ore.































