Motivul pentru care fostul prefect de Botoșani, Dan Nechifor, a absentat, ieri, de la numirea în funcție a Ralucăi Curelariu

Fostul prefect al județului Botoșani, liberalul Dan Nechifor, care a fost destituit din funcție în această săptămână, nu a participat, vineri, la ceremonia de învestire a învestire în funcție a succesului său, Raluca Curelariu (USR), alimentând existența unor nemulțumiri legate de această schimbare din fruntea Prefecturii.

Motivul pentru care Dan Nechifor a absentat de la eveniment a fost acela că a participat la un interviu la sediul Agenției Naționale de Administrare  (ANAF) legat de funcția de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice. Interviul a avut loc l București, iar în aceste condiții ar fi fost imposibilă participarea sa la ceremonia de învestitură.

Știrea inițială

Noul prefect al județului Botoșani a depus jurământul vineri. Ceremonia de învestire în funcția de prefect a Ralucăi Curelariu, prima femeie prefect a județului Botoșani, a fost  organizată în sistem videoconferință.

La eveniment au participat șefii de instituții, primari, dar fostul prefect, Dan Nechifor, a lipsit de la ceremonie.

În ședința de Guvern de joi, 2 octombrie, a fost aprobată hotărârea privind numirea Ralucăi Curelariu (USR) în funcția de prefect al județului Botoșani.

Raluca Curelariu  a fost consilier local al USR și a candidat pentru funcția de primar al municipiului Botoșani la alegerile din iunie 2024.

Urmareste-ne pe Google News

 

 

 

2 thoughts on “Motivul pentru care fostul prefect de Botoșani, Dan Nechifor, a absentat, ieri, de la numirea în funcție a Ralucăi Curelariu

  1. Trebuie oameni noi la ANAF si la toate institutiile statului. Cei vechi sunt obisnuiti cu tot felul matrapazlacuri de care nu se pot lasa si sunt obligati la foarte multi. ANAF si Vama nu colectează taxe si impozite pentru ca sefii si o parte din angajati nu sunt onesti fata de stat. Asa se ajunge ca nu mai sunt bani de pensii si salarii.

  2. Un loc călduț ,dat de Iftimie lui Nechifor !! Ca să o poată instala pe Curelariu ,a carei familie a înghițit sute de mii de euro nerambursabili de la fondurile UE și și au deschis clinică stomatologică ,în mandatul trecut de consilier local al acestei individe , Curelariu Raluca !! Master dent !! Nu suporta să lucreze în privat ,doar în politica,madam !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *