O femeie din Botoșani, care primise 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost iertată de judecători

O femeie din Botoșani, care primise șapte ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost iertată de judecători. Este vorba de o femeie de 70 de ani, care a fost inițial condamnată de Tribunalul Botoșani la șapte ani de închisoare și care, după ce a contestat soluția, a fost achitată, joi, de Curtea de Apel Suceava.

Judecătorii suceveni au constat că a intervenit termenul de prescripție în acest dosar, astfel încât femeia nu mai poate fi pedepsită.

De ce este acuzată botoșăneanca

Maria Apostol a fost în situația să coordoneze 40 de tineri implicaţi într-una dintre cele mai mari reţele de traficanţi de droguri anihilată de procurorii DIICOT.

Femeia achiziţiona drogurile de pe internet cu ajutorul celor doi copii ai săi. Astfel, a ajuns să împartă la toţi tinerii din cartierul din zona Parcul Curcubeului, iar apoi în mare parte a oraşului. Vindea etnobotanicele şi drogurile direct de acasă sau în parc, unde stătea ca o femeie normală pe o bancă şi aştepta clienţii. Vindea la preţuri între 60 şi 100 de lei gramul.

Când au descins procurorii în casă au fost găsite două kilograme de droguri de risc şi etnobotanice. Culmea este că în timp ce casa era scotocită de mascaţi, clienţii mai veneau la uşă să cumpere, însă când vedeau anchetatorii făceau cale întoarsă.

Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Apostol Ionuţ Iulian împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 21.05.2025 a Tribunalului Botoşani- Secţia Penală pronunţată în dosarul nr. 1837/40/2023. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul apelant Apostol Ionuţ Iulian să plătească statului suma de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 1044 de lei, reprezentând onorariu apărător oficiu Viorescu Răzvan, pentru inculpatul apelant Apostol Ionuţ Iulian, conform delegaţiei nr. 2755/25.07.2025, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul formulat de inculpata Apostol Maria împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 21.05.2025 a Tribunalului Botoşani- Secţia Penală pronunţată în dosarul nr. 1837/40/2023. Desfiinţează în parte Sentinţa penală nr. 87 din 21.05.2025 a Tribunalului Botoşani- Secţia Penală pronunţată în dosarul nr. 1837/40/2023, numai în ceea ce o priveşte pe inculpata Apostol Maria, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind condamnarea inculpatei Apostol Maria la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani, şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale), cu aplic. art. 5 Cod penal, a dispoziţiilor privind prelevarea de probe biologice de la inculpată, şi a dispoziţiilor privind obligarea inculpatei Apostol Maria la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, şi, în rejudecare, dispune: În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală încetează procesul penal faţă de inculpata Apostol Maria sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare, punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, deţinere, fără drept, în vederea punerii în vânzare şi distribuirii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale), art. 5 Cod penal, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale. Ia act că inculpata Apostol Maria a fost reţinută, arestată preventiv şi în arest la domiciliu în perioada 01.07.2015 – 26.12.2015. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală, faza de cameră preliminară şi faza de judecată în primă instanţă privind pe inculpata Apostol Maria, precum şi celelalte cheltuieli judiciare generate de judecarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 02.10.2025, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *