Creștere alarmantă. Mai mulți botoșăneni la UPU după ce au pierdut calitatea de coasigurat

Numărul botoșănenilor care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a crescut alarmant, în ultima perioadă, o dată cu pierderea calității de coasigurat, din cauza noilor modificări legislative.

Managerul unității spitalicești, Corneliu Prepeliță, spune că sunt cu aproape 80 de persoane mai multe la UPU, în fiecare zi, în ultima vreme. Aceștia apelează la UPU după ce au pierdut calitatea de coasigurat, dar sunt pacienți care cer ajutor de urgență din cauza afecțiunilor specifice sezonului rece.

Având în vedere noile modificări legislative prin care unele persoane nu mai sunt asigurate au dus la o creștere destul de importantă a prezentărilor în UPU. Era o reacție firească, era de așteptat ca lipsa calității de coasigurat a anumitor persoane să ducă la o creștere destul de importantă a prezentărilor în UPU. Dacă erau 200, acum 280, 250 de prezentări pe zi, undeva la 50- 80 de prezentări în plus față de perioada anterioară. Poate  și perioada sezonului rece a virozelor, a afecțiunilor sezoniere, dar se vede o creștere a prezentărilor în UPU”, a declarat managerul Spitalului Județean.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *